Hotel Evropa Podgorica, un loc intim si placut

   După ce am admirat frumusețea copleşitorului Canion Tara, ne îndreptăm spre Podgoriça, dar până acolo mai avem câteva atracții în traseu.
   E vorba de Cheile Moracei (raul Moraca traverseaza Podgorica), care nu sunt atât de ondulate precum Canionul Tara, însă sunt foarte spectaculoase. Trebuia mereu să privești în toate direcțiile, fiindcă am remarcat o vegetație foarte variată în această regiune. De altfel, în Muntenegru nu găseşti câmpii. Aici sunt numai munți.

Impresii generale despre Podgoriça: Capitala ascunsă din munți

   După acest traseu plin de viraje, ajungem la hotel în Podgoriça. Am făcut un scurt tour al capitalei Muntenegrului, care seamănă mai degrabă cu un oraş de provincie din România. Observ câțiva palmieri subțiați şi câteva bulevarde largi. Au biserici, magazine şi cam atât. 70 000 locuitori are Podgoriça. Cât Slatina, dacă ar fi să fac o mică aproximare.

   Nu este un oraş turistic, ai impresia că sunt toți plecați în vacanțe la Budva şi Herceg Novi. Este pitoresc, însă nu poți spune că te dă pe spate! Hotelurile nu sunt de mari dimensiuni, pare un scenariu cam izolat, dar liniştit.

   Hotel Evropa Podgoriça, un loc intim
 
   Începe să îmi placă aici! După ce am luat in primire camera, am stat vreo 40 de minute şi am ieşit pe terasă. Ținând cont de vremea călduroasă, am apelat la aerul condiționat. Pe gratis!

   Personalul este ospitalier, serviciile foarte bune şi micul dejun este variat. Am vorbit cu proprietara hotelului despre mine, despre blog, despre ce urmează să vedem în excursie, am comandat omletă (foarte bună, la un preț excelent) şi limonadă. Ca să vă amuz puțin, am făcut dimineață turul hotelului, adică nu găseam sala de unde urma să servim micul dejun. Scările erau întortocheate. Oricum, merită nota 9 spre 10. Probabil că spun asta datorită atmosferei!

   Vă recomand Hotel Evropa 3* Podgoriça! Asta dacă vă place să fiți cazați lângă gară! Oricum, repet, este linişte în zonă, un ambient plăcut, totul mi se pare în regulă la 50 euro!

   Acum că am vorbit şi despre ospitalitatea muntenegrenilor, să mergem să vedem ce este pe Coasta Dalmată.Vom face o oprire in Budva,apoi Boka Kotorska, dupa care pornim spre Croatia. Coasta este foarte lungă şi oferă peisaje incredibile! Asta în articolul următor, când vom vorbi despre Cetinje şi Budva!

   Până atunci, mă opresc aici, deoarece începe în curând SuperBlog şi va trebui să scriu acolo multe articole pe blog. Şi mai am ceva bonus de la Canionul Tara! (primele clipuri Cristian Cezar Travels de pe YT):

Canionul Tara 1

Canionul Tara 2





                                                            Peisaj in Muntenegru




                                                             Imagine cu Podgorica



                                                               Hotel Evropa 3* Podgorica



                                             Asezam bagajele si mergem pe terasa (nu am fost cazati la parter)














Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Istanbul' a Höşgeldiniz ! (6): 10 expresii uzuale in limba turcă pentru toți turistii

Dubrovnik, ,,Perla Adriaticii,,